O nu! Unde este JavaScript? Browser-ul dvs. nu are sau nu accepta JavaScript. Va rugam activati JavaScript in browser-ul dvs. ,
sau actualizati cu un browser care accepta JavaScript

Colindatul la Mogos, un obicei unic in Apuseni care se pastreaza si astazi!

Colindatul la Mogos, un obicei unic in Apuseni care se pastreaza si astazi!
La Mogos o comuna minunata din Apuseni, avem un obicei unic de colindat, in care colindatorii ajung in prima si a doua zi de Craciun la fiecare casa nu omit nici una si cum zice vorba casa care-i colindata e si binecuvantata.

Atestata documentar inca din 1770 comuna Mogos, este situata in bazinul depresionar al muntilor Trascau. Traditiile si obiceiurile s-au pastrat la Mogos inca de la inceputuri si pana in zilele noastre, de invidiat este faptul ca acestea fac mai ales in preajma Sarbatorilor de Iarna, din comuna Mogos una aparte plina de farmec, mister si parca desprinsa dintr-o poveste a copilariei, in care locurile si oamenii inca nu sunt dependenti de tehnologie iar in aer plusteste cu adevarat spiritul de sarbatoare, dar cel mai bine simti totul de la fata locului, asa ca daca aveti aceasta ocazie, nu o ratati, petreceti un Craciun la Mogos ca no sa va para rau. Obiceiul de colind in Mogos este unul unic in care totul incepe cu mult timp inainte, feciori, dar si oameni insurati mai tineri, din fiecare sat, se aduna in grupuri de cate 6-8-10 dupa caz si incep repetitile colindelor cu care vor ajunge in fiecare casa din comuna in primele 2 zile de Craciun. Tot inainte de craciun fiecare isi pregateste costumul specific de colindator, compus din cizmele de piele de talie inalta, cioareci, camasa cusuta manual, cojoc, caput (un fel de sacou), colop de care atarna colinzile si cioaca (vezi foto). Dintre toate acestea cireasa de pe tort o constituie colinzile care sunt facute din lemn de salcie, intr-un mod pastrat din stramosi, se taie lemnul se cojeste si se uda seara, iar dimineata cu ajutorul cutitoaiei (un fel de cutit cu doua manere) se slefuiesc cu grija colinzile care trebuie sa fie cat mai lungi si cat mai pufoase, aici se intrec grupurile de colindatori si in iscusinta, pentru ca fiecare grup vrea sa aibe cele mai impunatoare colinzi la colop. In prima zi aceste colinzi sunt lasate pe langa palarie in jos si in fiecare casa unde sunt fete nemaritate sau copii se lasa cate o colinda din manunchiul bogat, iar a doua zi colinzile care au mai ramas sunt invelite pe langa palarie, semnificand ultima zi in care colindatori mai trec pe la casele oamenilor. Colindele care urmeaza sa rasune in casa fiecarui mogosan, sunt alese si ele cu grija, difera in versuri de la sat la sat si sunt pastrate in aceeasi forma din generatie in generatie. Se colinda pe doua voci, acompaniate de unul sau doua intrumente muzicale si daca ajungi la Mogos ca strain in vremea colindatului care incepe undeva la ora 12:00 noaptea in ajunul de Craciun si continua pana a doua zi de Craciun spre amurg, totul o sa iti para straniu si foarte probabil o sa ramai uimit de grupurile de colindatori si strigaturile acestora cand se apropie de casa vre-unui satean. A doua zi de Craciun seara in fiecare local din Mogos are loc Hora Taraneasca la care pot participa toti sateni, Hora este organizata de cei care au mers cu colinda si fiecare invitat e intampinat cu un pahar de tarie, iar odata ajuns chiuie si se veseleste pana dimineata pe acordurile de muzica populara specifica zonei. Pe langa aceste grupuri de colindatori formate din feciori si barbati tineri, exista si grupuri de copii care incanta si colinda fiecare mogosan cu Steaua sau cu Craii, alte obiceiuri despre care probabil vom mai vorbii in viitor! Chiar daca vremurile s-au schimbat unpic si importanta colindatului a scazut si la Mogos mai ales din lipsa tinerilor e important ca acest obicei sa mearga mai departe si sa fie sustinut pentru ca e singurul mod in care inca ne autentificam si tinem legatura cu trabunii.
Apuseni December 26 2020 2,338 0 comentariu 0 din 0 evaluares

0 comentariu

Lasă un comentariu

Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
  • Niciun comentariu nu a fost postat.

Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog Conectare sau Înregistrare pentru a vota.
Excelent! (0)0 %
Foarte bine (0)0 %
Bine (0)0 %
Mediu (0)0 %
Slab (0)0 %